Copil de 8 ani acuzat de discriminare

2 replies [Last post]
alexandru.
Offline
Joined: 02/12/2008

În timpul unei ore de curs, un băiat din Suedia a oferit invitaţii scrise micuţilor pe care dorea să-i vadă la cheful aniversar. Doi dintre copii au fost omişi de pe lista oaspeţilor, fapt ce l-a nemulţumit la culme pe profesorul aflat la oră. Dascălul a confiscat, imediat, toate invitaţiile, iar conducerea şcolii a depus o plângere prin care cere Parlamentului să analizeze acest caz.

Băiatul de opt ani este acuzat că şi-a discriminat colegii şi le-a încălcat drepturile fundamentale, omiţând să-i invite la petrecere.

“Având în vedere că invitaţiile au fost înmânate în incinta şcolii şi în timpul orelor de curs, cel care le-a oferit trebuia să se asigure că nu face nedreptăţi”, a afirmat un reprezentant al şcolii.

Întregul scandal s-a declanşat în oraşul Lund, din sudul Suediei – o localitate cu bună reputaţie în ceea ce priveşte rezultatele şcolare.

Membrii legislativului de la Stockholm tratează cazul cu cea mai mare seriozitate.

Ei spun că vor da un verdict în luna septembrie – chiar înainte de începerea noului an şcolar.

Tatăl copilului, însă, susţine că profesorii exagerează şi abuzează de poziţia lor. “Nu înţeleg de ce i-au confiscat invitaţiile. Nimeni nu are voie să ia cu forţa nişte lucruri care sunt proprietate privată”, a afirmat el. În plus, bărbatul spune că fiul lui a fost grav afectat şi tulburat de acest scandal.

Cazul a iscat o polemică aprigă la nivel naţional. Potrivit unui sondaj recent, 56% dintre cetăţeni, cred că un elev ar trebui să-şi poată alege singur invitaţii la o petrecere. De cealaltă parte, 44 de procente dintre cei intervievaţi susţin poziţia şcolii. Şi unii oficiali par să fie mulţumiţi de felul în care au acţionat profesorii.

“Cred că stafful şcolii a reacţionat bine. E de datoria lor să prevină orice formă de comportament insultător. Excluderea cuiva de la o petrecere nu este acceptabilă”, a declarat Lars Hansson, deputat local şi membru al Partidului Liberal. Stockholm e una dintre capitalele cu reguli drastice antidiscriminare

mixella
mixella's picture
Offline
Joined: 11/02/2007

e o prostie, atata timp cat la televizor si peste tot discriminarea este la ea acasa. Si este instinct pana la urma sa vrei sa ai prieteni pe cutare, cutare si nu pe toti la un loc. Sunt multe de schimbat. In fine, mai nou se leaga de orice tampenie asa zisii ziaristi in cautare de senzational. Eu cred ca lumea e plictisita de-a dreptul si nu cred ca opinia publica e interesata de asa ceva. Eu una nu as urmari dezbaterile astea cu interes. Parerea mea, mon cher.

roxettefun
roxettefun's picture
Offline
Joined: 11/27/2007

Adicatelea cand oi face io nunta si nu vreau s-o invit pe Miki... ca-mi mananca juma de tort... sa ma dea in judecata, nu? =)))))))))))))))))))))))))