Marie Fredriksson – A doua sansa

Marie: Prin ce am trecut eu este ceva foarte special. De accea sunt foarte recunoscatoare ca stau aici acum. Sunt foarte fericita pentru asta. Cand eram bolnava, incercam sa fiu langa CD-uri cat mai mult timp, vroiam sa cant. Am incercat sa ascult muzica in fiecare zi doar pentru a capata ceva putere. 

Cred ca nu ar trebui sa fie asa stresant, ar trebui sa fie ceva calm. Tu cum simti? Hai sa mai ascultam o data. Oscar, mai ascultam o data!

Oscar: Ia uite, acum ascunde-te.

Marie: Nu as mai canta cu Roxette. Ne-am distrat mult, dar... Acum pot spune ca ma simt foarte bine. In acea dimineata Micke mi-a spus ca merge sa lucreze cu un prieten si am spus: Ne vedem mai tarziu. La care el a raspuns: Desigur. A spus ca se va intoarce mai tarziu. Si cam dupa 20 de minute am inceput sa imi pierd vederea la ochiul drept. Era foarte ciudat. M-am intrebat: ce se intampla? Momentan am mers sa ma intind in pat sa ma odihnesc. Apoi... nu imi amintesc prea multe acum, doar ca am auzit vocea lui Micke: “Marieee!!” Ma lovisem asa de rau la cap, a fost o cadere din cauza epilepsiei. M-am simtit chiar rau, nu puteam gandi deloc. Apoi imi amintesc ca a venit o ambulanta de la spitalul Karolinska. Da...si restul cunoasteti.

Pentru mine a fost foarte important sa scriu despre faptul ca m-am imbolnavit pentru ca socul a fost enorm. de aceea am scris melodia “The Change”. Desigur ca a fost foarte greu, dar in acelasi timp a fost asa ca o eliberare sa scriu despre asta. Si simt ca acea melodie spune multe. Clar ca am fost foarte mirata ca m-am imbolnavit. De unde am luat prostia asta de cancer?

Micke: Am facut o mare pauza din cauza operatiei lui Marie si a tratamentului care a urmat. Trebuia sa inregistram un album in 2003, dar s-a intamplat cu o jumatate de an mai tarziu. A trebuit sa cantam si sa scriem in acelasi timp pentru ca materialul nu era gata.  

Marie: Un an intreg ma gandeam ca nu va mai fi nimic, ca vom opri totul. Nu mai suportam. Dar a fost extraordinar cand mi-am recapatat puterea. Cu cat esti mai implicat, cu atat devii mai puternic. Ma simt din ce in ce mai bine cand lucrez cu muzica. Toti stiu ca este groaznic sa fii bolnav. Te simti asa de urat, este ingrozitor. 

Ceea ce cred ca este greu este ca oamenii au asa de putin respect. Am gasit asta ca fiind apasator. A trebuit sa ne ascundem. Presa era peste tot; multi oameni roiau in jurul casei noastre. Ne faceau sa ne simtitm nesiguri. Nu am avut libertate deloc. Nu puteam iesi afara cu copiii fara sa vad ziaristii si fotografii care erau peste tot. Oamenii asteptau reportage sau un comentariu sau o poza sau ceva. 

(dupa ce a cantat): Este greu pentru ca trebuie sa respir; putem incerca ceva mai jos.

Micke: In acest mod nu am mai inregistrat niciun disc. Nu poti inregistra. Este o expresie care spune: “pe viata si pe moarte”, noi am trait cu asta; am trait cu acel soc pe parcursul intregului proces de inregistrare. In acelasi timp, vorbeam si cu un neurolog din Lund care era prezent acolo. Totul era o vraiste. Un haos total.   

Marie: Cred ca a durat aproximativ o jumatate de an pana am inteles eu ce s-a intamplat, eram blocata. Acum am reusit sa ma cunosc mai bine, sunt mai fericita, ma simt mult mai bine. Ceea ce am facut pana acum a fost sa incerc sa vorbesc despre aceasta boala la un alt nivel. Acum nu se mai simte a fi asa de greu, chir simt ca este ok. 

Simt ca am devenit de doua ori mai puternica, de fapt. Nu pot spune de ce, dar asa simt. Se pare ca ceea ce a fost cel mai rau a trecut. Ma simt foarte bine si sunt foarte fericita ca pot spune asta. 

Micke: Cand am inceput inregistrarea, nu aveam o strategie clara. Nu stiam care va fi conceptul albumului. Daca era vreo legatura intre melodii sau doar scriam aceste melodii. A fost super sa inregistram, dar cand Marie s-a imbolnavit, totul s-a oprit acolo. Atat eu cat si Marie chiar am avut nevoie sa continuam sa scriem, mai ales despre ceea ce se intamplase. 

Marie: Sa incepi sa scrii cantecele din nou este un proces destul de lent. A trebuit sa le rescriem, sa scriem despre ce se intamplase. Sa scriem si in versuri si in tacere, sa nu exprimam direct, sa se deduca. Apoi am incercat, putin cate putin, sa cant in interiorul meu. Si usor am revenit. De aceea cred ca muzica a fost un mare ajutor. 

 “2nd Chance” vorbeste despre faptul ca am obtinut a doua sansa. Cand m-am imbolnavit, am primit o a doua sansa sa supravietuiesc. 

Micke: Cred ca asta ti-a iesit cel mai bine!

Marie: Da, si eu cred.

Micke: Si partea asta si cea pe care ai cantat-o inainte.

Marie: Micke mereu a fost de partea mea, de cand m-am imbolnavit. A avut grija de mine, chiar nu inteleg cum de a reusit sa faca asta asa de bine! Am obtinut de la el o mare putere. Sunt foarte mandra de asta.

Rep: Marie Fredriksson? Sau Bolyos?

Marie: Nu, Fredriksson, este numele meu de scena. Bolyos este numele meu...in viata privata.

Momentul cand l-am intalnit pe Micke a reprezentat unul din cele mai puternice evenimente din viata mea. Calatorisem foarte mult cu Roxette, fusesem de fapt asa de singura. De aceea a fost o experienta extraordinara cand ne-am intalnit. A fost o mare dragoste, la prima vedere pot spune. Ceva instantaneu, ca si cum ai misca un deget. Il mai intalnisem o data, mai demult, deci stiam cine este, dar nu il cunosteam prea bine; nu vorbisem prea mult cu el. Iar el a venit la hotel sa ne viziteze. M-am bucurat foarte mult sa il vad.   

In acest moment Micke intra in camera cu cei doi copii.

(catre Micke): Ai venit chiar in timpul inregistrarii mele. Stii despre ce vorbeam? Despre tine. Si tu ai venit si m-ai intrerupt exact in momentul asta.

Micke: Telepatia. E ok?

Marie: Da, este foarte bine si frumos. Ei cand vin?

Micke: Cam in jumatate de ora. Nu te grabi, nu te stresa. Pa!

Marie: Desigur, pa. Vezi, exact cand vorbeam despre el. A fost putin terifiant, nu? 

Acea zi in care l-am intalnit a fost ca si cum as fi vazut un film. In aceeasi zi, seara, am devenit un cuplu. A fost ceva rapid. 

Micke: Imi amintesc ca ne-am intalnit in Sydney. Am simtit ca ne-am gasit sufletul pereche. A fost super inca de la inceput. 

Marie: Apoi am mers in Noua Zeelanda, pentru ca el calatorea in jurul lumii. Apoi vorbeam la telefon dimineata si seara, pentru ca sunt ore diferite. Deci telefonul suna tot timpul, era scump, bine, nu voi spune mai mult acum despre facturi. 

Cand vine vorba de muzica, vorbim aceeasi limba. Ne intelegem perfect. Avem aceleasi gusturi; este foarte simplu cand amandoi lucram cu muzica. Este ceva natural.

Micke: Cu ce compozitor bun m-am casatorit! Marie!

Marie: Este foarte haios. Uneori sunt surprinsa. Situatia intre noi este foarte clara.

Micke: Sovereign – foarte bun.

Marie: Am vrut sa merg la cumparaturi in oras si sa fiu eu. A trebuit sa-mi continui viata. Nu putem sta fara sa facem nimic. Trebuie sa putem trai o viata normala. Nu te poti doar ascunde.

Photographer: Marie, poti sa te muti putin in partea asta? Stop, stop, stop, foarte bine.

Marie: Cand m-am imbolnavit, am trecut prin asa de multe tratamente incat mi-a cazut parul. A fost greu pentru ca toti se holbau la mine, iar eu aratam asa de bolnava. Dar cred ca era dragut, imi place parul scurt. (rade) Nu am crezut ca e asa de rau sa iti pierzi tot parul. Dar apoi a crescut, desigur. Mereu am avut parul scurt, asa ca nu era mare lucru. 

Stam putin de vorba aici. Suntem pe drum catre studio, unde ne vom intalni cu Kjell, Li, Dimberg, Åsa si cine mai era? Vom canta 6 melodii de pe noul album, primul meu album solo in engleza. Minunat, cred. Este o opera de arta, asteptati si veti vedea!

Imi place sa stau si sa cant la pian in liniste, dar acum nu am fact prea multe lucruri decat sa stau acasa si sa scriu melodii noi. Imi place mult cand ascult, aud si cant cu multa energie. Am mai multa energie acum decat inainte. De aceea cred ca stilul meu muzical s-a schimbat. Suntem foarte ocupati momentan. Va fi extraordinar la sfarsit!

Unul dintre cele mai dificile lucruri in urma acestei boli a fost acela ca a trebuit sa invat din nou sa citesc si sa socotesc. Trebuie sa exersez zilnic, chiar este greu. Va trece si asta, sunt sigura, dar va dura. Este un proces. 

Oscar: Sunt Oscar, iar ele ste prietenul meu, Karl...

Marie: Copiii m-au ajutat foarte mult. Micke m-a ajutat enorm. Asa ca ii multumesc lui Dumnezeu ca familia mea a fost asa de puternica. Ei mi-au dat cea mai mare putere. 

Cel mai bun lucru este ca rad tot timpul. Radeam chiar si atunci cand nu simteam nevoia sa fac asta. Faptul ca am putut sa rad tot timpul m-a ajutat enorm. 

Marie: A Table in the Sun ... Sunt foarte mandra de aceasta melodie, este ultima pe care am scris-o pentru acest album. Si descrie ultimii 2 ani. Cred ca este o melodie buna pentru a inchide albumul. Sfarsitul albumului... da. Este foarte frumos, cred eu, sa inchei cu melodia asta. 

In fiecare zi am mentinut legatura cu Dumnezeu. Este foarte cald si foarte mare. Cand eram mica, imi era foarte greu sa cred ca Dumnezeu exista atunci cand sora mea cea mai mare, Anna-Lisa, a murit intr-un accident de masina. Asa ca a durta mult timp pana sa cred in Dumnezeu dupa tot ce s-a intamplat. Dar dupa o vreme am devenit prieteni, iar acum simt un sprijin cald si minunat din partea lui. 

Mereu am fost o persoana puternica, am stiut ce vreau, dar cand m-am imbolnavit, aceasta putere a disparut. Dar dupa ce totul s-a terminat, a aparut o noua putere, o putere pe care nu o mai simtisem niciodata. Nu stiu de unde a venit, dar a venit, ii multumesc lui Dumnezeu!

Cand m-am imbolnavit, am simtit ca este bine pentru mine sa incep sa pictez din nou, dar nu cu acuarele. Am preferat carbunele. Si asta mi se potriveste perfect. Simti ca merge mai repede cu carbune, este violent. Poti sterge cu degetele, este o forma intensa de arta, dupa parerea mea.

 Aceste portrete ma reprezinta cu ani in urma, cand eram tanara si fericita. O perioada de timp foarte frumoasa, chiar super. Acesta ma reprezinta la inceputul perioadei Roxette. Era ceva nesigur pentru mine. Stii, Per o avea pe sotia lui, Åsa. Ei erau impreuna, pe cand eu eram singura. De aceea cred ca acea perioada a fost foarte grea, deoarece calatoream mereu, in timp ce prietenii si familia mea erau acasa. Nu ii intalneam niciodata pentru ca mereu eram pe drumuri, departe de familie si de prieteni. Deci eram foarte mult timp singura, ma simteam singura. De aceea erau grele acele vremuri, foarte grele. 

 Marie: Acest tablou este de cand m-am imbolnavit, este greu de inteles pentru ca o parte este sanatoasa si o parte este bolnava. Cele doua parti ale mele. Mereu am avut doua parti pentru ca semnul meu astral este Gemeni. Si cand m-am imbolnavit, am simtit aceasta diferenta. 

Ceea ce este asa de puternic in cazul melodie The Change este intregul text; cand era gata, am avut acel sentiment spiritual. A fost ca o putere spirituala socanta. Este ceva magic. Nu stiu ce s-a intamplat, dar nu am mai simtit asta niciodata. A fost o alta lume. Foarte clar. Am scris foarte repede textul si melodia. Iar la sfarsit era ca si cum nu eu as fi scris-o, ci altcineva. Era putin ciudat.

Micke: Exista o melodie pe care nu o pot asculta, si aceasta este The Change, in primul rand partea cu orchestra simfonica. Textul pe care l-a scris Marie, cat si melodia au reprezentat exact ceea ce simteam si eu. 

Marie: Dupa cum am spus, exista tot timpul 2 parti. Este foarte greu, dar sunt foarte recunoscatoare ca traiesc. Tot timpul vor exista aceste 2 parti in mine. Una din ele este foarte grea, si ar trebui sa fii fericit ca esti in viata. E posibil sa crezi ca este un pacat, dar dupa o vreme gasesti ca este frumos cand toti oamenii au grija de tine, te intreaba cum te simti, chiar iti poarta de grija.

Asa ca este posibil sa vorbesti despre cancer si sa nu fii speriat de moarte. Toata lumea stie, s-a scris in toate ziarele. Trebuie sa te obisnuiesti cu el si sa traiesti cu el. S-a produs asa de repede. Este minunat ca mi-am recapatat fericirea. Pur si simplu asa a fost. Bucuria a venit din necunoscut. 

In toate astea exista o putere imensa. Chiar daca este greu, simti acea putere. Este fantastic. Este ca si cum fericirea s-a intors cu o alta fata. Nu pot explica asta, dar s-a intors. Sunt foarte fericita ca pot trai fericirea din nou. Pot sa si rad, de ce nu?