Roxette - O noua etapa (Documentar in 6 parti) - 1994

Chelner:  Bine ati venit!

Marie: Multumim.

Chelner: Poftiti!

Marie: Multumesc.

Per: Sa comandam din asta?

Marie: Da, este perfect.

Per: Daca vrei sa afli ce vor oamenii, atunci esti dragut cu ei. Dar cand vine vorba de plata, este destul de scump.

(...)

Per: Marie nu este acea persoana care sa stea departe de marginea scenei. Ea vine si domina publicul.

Marie: Este greu de explicat. Cand te simti singur, locul este destul de mare, dar cand exista acea multime de oameni, atunci te simti foarte mic.

Per: Este fantastic cand publicul canta intregul refren de la “Fading Like a Flower” sau “It Must Have Been Love” sau “Joyride”. Este minunat.

Marie: Vorbind de “It Must Have Been Love”, cand auzi inceputul, te ia somnul. Bine, trebuie sa faci o pauza, altfel obosesti.

Per: (dupa ce a baut ceva) Perfect!

Rep: Dar nu ati putut face o pauza prea mare dupa “It Must Have Been Love” pentru ca Roxette au fost peste tot in lume si au cantat tot timpul. Aproape doua milioane de oameni au cumparat bilete la concertele lor si alte cateva milioane au ascultat raspunsurile la intrebarile pe care li le-au adresat la diferite posturi de radio sau TV. 

Per: Suntem impreuna doar in formatie.

Marie: Oh, da. Nu, nu suntem casatoriti. Toti intreaba acest lucru. Nu, nu suntem indragostiti unul de altul. Prietena lui Per este aici chiar acum.

Per: Ne filmeaza.

Marie: Da.

Per: Cand am lansat “Joyride”, am avut 1200 interviuri in numai 8 luni. 

Rep: Si datorita acestor interviuri si a aparitiilor TV, albumele Roxette s-au vandut mai bine decat si-ar fi putut imagina cineva. “Look Sharp” – 8 milioane si “Joyride” – 10 milioane de copii. 

Marie: Este o nebunie. Cand spui 10 milioane, nu iti dai seama exact cat inseamna. Dar este incredibil de mult. 

Rep: Dupa doi ani de activitate intensiva, aproape tot timpul pe drumuri, ei au revenit la realitate. 

Per: Multumesc. Asta arata chiar foarte bine. 

Rep: Iar aici, acasa, va asteapta o noua mare aventura. 

Marie: Unii oameni vorbesc despre cum sa te imbogatesti. Da, te imbogatesti cu adevarat atunci cand ai copii. Aceasta este cea mai frumoasa avere, poti spune. Eu simt asta. Lucrurile se aseaza atunci, asa cum ar trebui sa fie. Si dupa ce ai muncit o gramada, multi ani la rand, acum simti ca familia ta este cea mai importanta. Familai este pe locul 1. Si cred ca este chiar dragut sa vii acasa si sa-i intalnesti.

Per: Era o zi ploioasa care a devenit insorita exact in momentul in care ne-am casatorit, acel moment cand am facut schimb de verighete. Si exista un semn de intrebare in toate: cati jurnalisti vor fi acolo, de exemplu. Am incercat sa-i pacalim sa mearga la alte biserici pentru ca nu vroiam sa fie o gramada de reprezentanti ai presei in jurul nostru. Dar cei care au fost acolo au fost destul de draguti. 

Rep: Ce inseamna Åsa pentru tine?

Per: Mult, desigur. Este cea mai buna prietena a mea. Toti cei care au un prieten pe care sa-l numeasca cel mai bun prieten stiu ce inseamna asta. Fara ea nu as fi putut face nimic in ultimii 10 ani.

Chelner: A sosit si puiul pentru tine.

Marie: Oh, ce dragut, multumesc! Fiica mea nu este un copil dificil. Este asa de draguta cand incearca sa vorbeasca.

Rep: Bine, este bine sa iti exersezi vocea.

Marie: In timp, vocea ei se va ingrosa. 

Rep: Crezi ca va deveni cantareata?

Marie: Sunt sigura. (rade) Ii place sa asculte muzica, dar sa vedem cum merge cu noul album Roxette, probabil ca va adormi cand il asculta. (rade) Sper ca va fi de parere ca este un album bun, si nu prea trist... (rade)

Per: (despre Crash! Boom! Bang!) Ideea principala a fost sa folosim arcusul la fel ca T-Rex sau altcineva. Depinde ce zice producatorul nostru. Ne gandeam sa folosim acel sunet in loc de sunet de chitara, la fel ca in “Do You Wanna Go the Whole Way”...lasi arcusurile sa faca melodia. Pentru ca aceste arcusuri au un sunet foarte special.  (...) Multumesc frumos! Wow, ce inghetata, fantastic!

Rep: Pentru ca Per scrie majoritatea melodiilor pentru Roxette, se poate spune ca muzica Roxette este muzica lui, mai exact? 

Marie: Nu, eu nu simt asa. Cand scrie o melodie, mai intai scrie o versiune demo, apoi mi-o trimite mie sa o ascult, iar eu vin cu ideile mele: cine ce sa cante, ce putem schimba... Deci eu cred ca noi pregatim melodiile impreuna, adica melodiile pe care le impartim. Dar daca este vorba de o melodie pe care o cant eu, atunci se schimba situatia. Eu incep si schimb melodia in felul meu si astfel devine melodia mea. 

Per: Ea are acea capacitate de a canta ca si cum ar citi o carte de telefon, face melodia foarte credibila. Si asta este un dar pe care il are, un dar pe care putini oameni il au. Este foarte talentata, chiar daca uneori este intr-o stare proasta, dar in momentul in care incepe sa cante, atunci ai multa incredere in ea. 

Marie: 1, 2, salut! 

Marie: Partea artistica este atunci cand transformi melodia astfel incat sa se creada ca a fost scrisa de tine. 

Rep: Inteleg ca niciodata nu ai canta o melodie pe care nu vrei sa o canti.

Marie: Nu. S-a intamplat, dar le-am sters. Trebuie sa cadem de acord asupra felului in care cantam o melodie.

Per: (in studio) Putem vedea cum suna atunci cand o inregistram.

Marie: (la microfon) Tu, introducerea nu este prea buna, fi-r-ar sa fie!

Per: Cand ne intalnim, suntem Roxette. Daca sunt intr-un turneu cu Marie timp de 10 luni, o pot suna cand are o zi libera. Nu depinde de ea; depinde mai degraba de circumstante. Cred ca suntem foarte apropiati, ne cunoastem; stiu exact cine este Marie si ceea ce crede in majoritatea cazurilor. Sunt sigura ca si ea poate spune acelasi lucru despre mine.

Marie: Cred ca vechea noastra prietenie este foarte importanta. Poate ca suna ciudat, dar faptul ca ne cunosteam cu mult timp inainte sa incepem sa colaboram este minunat. Iar uneori cand lucram, avem impresia ca aceasta prietenie se distruge, intr-un fel; vreau sa spun ca este numai munca, tot timpul, si uitam de prietenia noastra. Nu suntem ca niste prieteni obisnuiti, niciodata nu calatorim undeva impreuna in viata privata, noi doar lucram si iar lucram. Dar chiar daca lucram tot timpul, am reusit sa ne cunoastem foarte bine. Nu conteaza daca el se supara pe mine pentru ca am o alta parere. Asta pentru ca stiu ca va uita destul de curand. Imi place foarte mult de Per, uneori este ca un frate pentru mine. 

Per: Marie este o fata care vine dintr-un oras mic, la fel ca mine. Eu sunt un baiat care vine dintr-un oras mic, iar ea este fata. (rade) Deci ne asemanam destul de mult, am crescut la fel, cu multi frati si surori. Aveme aceleasi opinii despre anumite lucruri, dar si opinii diferite despre alte lucruri. S-a scris in ziare ca eu spun "da" anumitor lucruri, iar Marie spune "nu". Nu este chiar asa. Gandim la fel despre destul de multe lucruri. Pacat ca Marie nu poate fi cu mine tot timpul pentru a-si da cu parerea despre ceea ce facem in Roxette. Aproape numai eu scriu melodiile, dar nu pot avea aceleasi opinii ca si Marie. 

Marie: El este mereu cu Roxette si acest lucru este perfect pentru el pentru ca Roxette este cel mai mare interes pe care il are. Asta este. Eu nu sunt asa, simt nevoia sa mai fac si altceva, probabil sa scriu alt gen de melodii sau sa ascult alt gen de muzica sau sa discut despre un alt tip de arta. Nu ma pot concentra NUMAI pe Roxette. Asa sunt eu. Uneori trebuie sa mai iesi din asta.

Rep: Dar el nu crede ca ar trebui sa fii acolo cu el tot timpul? 

Marie: Nu, deloc. Asa cum am spus-o de multe ori, ne completam foarte bine si de aceea avem succes. Per munceste foarte mult, iar eu vin sa-l mai "infranez" putin, sa-l mai opresc atunci cand este nevoie, atunci cand simt ca merge prea repede. Uneori este el cel care ma trage dupa el atunci cand este nevoie, astfel incat sa pot tine ritmul lui.

Per: Da, uneori asa este. Exista discutii ca de exemplu atunci cand eu cred ca trebuie sa facem un lucru si sa-l facem intr-un anumit fel. Si probabil ca Marie crede ca nu este nevoie, si asta doar pentru ca nu vrea sa piarda o zi libera. Apoi este o cearta continua pe acest motiv. 

Marie: Mai este si alta situatie acum, cand am copil. Desigur ca imi este greu sa fiu cu Per tot timpul. Nu este ca atunci cand esti liber. 

Rep: Dar, Per, tu intelegi cat de mult timp este nevie sa-i acorzi unui copil?

 Per: Desigur ca nu, nu am copii.

Rep: Deci nu crezi ca este greu?

Per: Sa ai copii? Bine, este o experienta minunata, dar este greu ca cineva care nu are copii sa inteleaga ce implica acest lucru.

Marie: Recunosc ca este greu sa fii cu copilul si sa si lucrezi in acelasi timp. Dar ii multumesc lui Dumnezeu ca Micke este in concediu doar pentru a avea grija de copil si poate petrece mult timp cu el. Asa ca ma descurc. 

Per: (la sedinta foto) Ne putem plimba putin.

Marie: Ne distram mult, raem mult impreuna si este important sa nu fii distant unul cu altul. Acest lucru iti asigura succesul. 

Per: Ce faci in seara asta, te uit la emisiunea lui Luuk?

Marie: Nu. (rade)

Marie: Uneori te poti insela in privinta lui, nu stii daca ceea ce spune este ceva serios sau este o gluma. Are un umor fantastic. Poate fi asa de haios ca poti rade ore-n sir de ce spune. Este perfect pentru momentele cand nu te simti bine sau ai calatorit mult sau esti obosit din cauza copilului...atunci vine Per si iti schimba ziua.

Per (canta la chitara): Oh, fi-r-ar sa fie, cum suna! 

Per (despre “I Love the Sound”): Este ciudat! Este un text pe care l-am scris cu mult timp in urma. Cand eram tanar, 10 – 12 – 13 – 14 ani, am auzit o melodie a unei formatii care avea la sfarsit un sunet ciudat de chitara, dar se auzea chiar super. Apoi mi-am dat seama ca nimeni nu scrisese o melodie despre asta pana atunci, asa ca era timpul sa scriu eu. Si am scris. In momentul in care canti singur la un instrument, nu are putere, dar cand sunt 13 instrumente, devine chiar interesant.

Rep: Deci nu ai cantat singur.

Per: Nu, nu cred. Poate daca am cantat, a fost cu siguranta o greseala. (rade)

Rep: A durat un an intreg de multa munca pentru a lansa cel de-al 5-lea album Roxette: “Crash! Boom! Bang!” 2000 de ore de lucru in studio: Stockholm, Londra si Insula Capri. Acestea sunt imagini din colectia familiei Gessle. 

Per: Era un mediu foarte creativ. 

Rep: Este adevarat ca vrei sa locuiesti langa studioul in care lucrezi? 

Per: Da, dar m-am ingrasat prea mult cat am lucrat in Italia. Asa ca nu a fost bine sa stai langa studio. Dar a fost minunat din punct de vedere tehnic. A fost minunat de asemenea pentru ca toti membrii formatiei au avut ocazia sa locuiasca impreuna, in aceeasi cladire. Totul era acolo, inclusiv toate restaurantele. Dupa inregistrare, stateam impreuna si luam micul dejun sau faceam altceva. Cand lucram in Stockholm, stateam in studio pana la 2.00 noaptea, apoi ne intalneam la pranz a doua zi si continuam munca, dar cand am stat impreuna, a fost altfel. 

Rep: Deci cand erati asa de aproape unii de altii va si stresati putin... 

Per: Lucram mult impreuna, am reusit sa ne cunoastem pentru ca mergem impreuna in turnee, am descoperit impreuna succesul. Fiecare are rolul lui in formatie. Niciodata nu a fost vreo problema. 

Per (despre “Harleys and Indians”): “Harleys and Indians” nu vorbeste de fapt despre motociclete, ci mai mult despre momentul in care mori si ajungi in cer, unde iti intalnesti prietenii si pe cei de care iti place. Acolo stai intr-un bar cu Elvis si bei bere, in timp ce astepti ca Marlon Brando sa-si faca aparitia. Despre asta este vorba. Nu a fost un text chiar asa de bun. (rade)

Per: Niciodata nu m-am gandit la ceva anume. Am scris “Harleys and Indians” destul de repede. La fel ca si in cazul melodiei “The First Girl on the Moon” – cantam la chitara intr-o seara afara in balcon. Soarele apusese de mult, doar eu cantam. Era un moment frumos in care sa scrii. 

Per (dupa ce termina de cantat la chitara): Frumos, nu?

Åsa: Foarte frumos.

Per: Pe acest album cant foarte mult la chitara. Niciodata nu am cantat pe albumele precedente.

Rep: Cum se face ca acum canti? 

 Per: Pentru ca melodiile ar trebui sa sune foarte personal, iar eu cant destul de prost. Am vrut ca melodiile sa sune putin… cum sa spun? Nu prost, dar sa aiba si ceva din felul in care cant eu. Muzicienii cu care colaboram noi sunt foarte inteligenti, iar daca eu incep sa cant la un instrument, se vede imediat ca ei stiu mult mai bine. 

Fotograful: Poti sa stai mai langa Marie, apoi amandoi sa va uitati in sus, catre cer… perfect.

Per: Doamne, ce bine trebuie sa fi iesit poza asta! (toti rad)

Fotograful: Da, asa este.

Chelner: Iata meniul pentru deserturi.

Per: Oh, din nou in paradis!

Marie: Imi place sa gatesc, este foarte haios, cred. Insa Micke se pricepe foarte bine la gatit, de aceea mai mult el gateste. Asa a fost sa fie. 

Rep: Daca el gateste, tu speli vasele?

Marie: Da, le spal.   

Per: Sunt un bucatar foarte prost.

Rep: Da?

Per: Da, insa sotia mea se pricepe foarte bine la gatit, mereu ma surprinde cu cate ceva. Deci daca ea gateste ce vreau eu, atunci pot spala eu vasele.

Rep: Tu chiar nu stii sa gatesti nimic?

Per: Probabil ceva foarte simplu.

Rep: Va petreceti mult timp acasa, ca intr-o viata normala, sa gatiti, sa faceti treburi gospodaresti?

Marie: Da, de cand s-a nascut Josefin, eu imi petrec mai mult timp acasa. A fost foarte frumos dupa o lunga calatorie si dupa o munca asa de grea. A fost minunat doar sa stai acasa si sa gatesti acasa. Da. Sa te uiti la TV, sa faci lucruri obisnuite acasa. A fost frumos. 

Per (uitandu-se pe geam): Cineva vorbeste cu noi. Salut, salut.

Cineva de afara, catre Per: Ma bucur ca te vad!

Per: Si eu!

Rep: Este ceva super, nu-i asa?

Per: Da, George Harrison, Tom Petty si Jeff Linson au fost cei care au trecut pe langa noi. 

Rep: Si au mai invatat si suedeza perfect!

Per: Da, si suedeza.

Rep: Voi nu iesiti la plimbare?

Marie: Nu, nu aici in Stockholm. Oriunde mergi, te astepti ca oamenii sa stea si sa te priveasca. Asta este. Ii poti ignora, dar uneori nu merge. Bine, trebuie sa te inveti si cu asta.

Per: Nu este chiar asa. Oamenii sunt foarte draguti cu noi si au o atitudine pozitiva. Daca vine cineva la mine, acea persoana vine pentru a ma felicita pentru ceva sau sa spuna ca ii place un anumit album. Sau sa ma intrebe ceva de genul: “De ce s-a tuns Marie asa?” sau altceva. Te intreaba tot felul de lucruri. 

Fanii: Salut, sunt Jens. Buna, eu sunt Gaby. Salut, eu sunt Timo. Noi reprezentam fan clubul Roxette din Germania!

Per: Desigur ca suntem foarte mandri cu faptul ca avem asa de multi fani. Si au fost de partea noastra ani la rand. Exista oameni care stiu mai multe despre mine decat stiu eu insumi. Mai ales cand este vorba de cariera: ce am facut in septembrie ’86, de exemplu. Nu am nici cea mai mica idee, dar ei stiu ce am facut. Dar desigur ca este minunat ca ei stiu. 

Rep: Iata frumosul oras Baden-Baden din Germania. In acest loc, viata se scurge intr-un mod lent, normal. Dar in spatele acestei atmosfere linistite se intampla ceva interesant. Din doua-n doua zile si in fiecare al doilea weekend, membrii fan clubului Roxette muncesc din greu pentru a oferi noutati fanilor. 

Fanii: Trebuie sa copiem partea aceasta aici si apoi sa scriem un nou text. / - Nu e rau. / - Uite, acum e bine. / - Suna si telefonul. / - Da? Nu pot spune acum. Momentan sunt in Londra pentru a inregistra videoclipul pentru noul single. Nu mai avem noutati acum. Ok, pa. / - Era unul din membri. Iata noile fotografii. Trebuie sa alegem o poza din Capri. Putem aranja aceste poze aici si astfel avem loc si pentru text. Aveti alte propuneri? / - Poza asta cu Marie este foarte draguta. / - Asta nu e rea deloc. / - Dar in asta Marie este prea mica. /

Jens (fan Roxette): In principiu, eu sunt responsabil cu revista, strang material, adun de toate, le scriu la calculator si fac aranjamentul pe pagina. 

Gaby (fan Roxette): Eu organizez totul la fan club, aranjez intalniri, fac rezervari la hoteluri, iau bilete la spectacole. Eu conduc totul in fan club.

Timo (fan Roxette): Eu sunt responsabil de scrisori. Trebuie sa raspund la toate intrebarile pe care le primesc despre Marie si Per si despre formatie si tot. 

 Rep: Care este cea mai comuna intrebare?

Timo (fan Roxette): Cea mai comuna intrebare este: care este ultimul single? Sau cand apare noul album? Dar uneori primesc niste intrebari ingrozitoare: ce lenjerie intima poarta Per si Marie... si nu stiu ce sa raspund.

Per: Primesc o multime de scrisori de dragoste acasa, aproape zilnic. Si asta este foarte frumos. Nu stiu, am primit astfel de scrisori aproape zilnic timp de 15 ani la rand, asa ca cele cateva in plus nu mai reprezinta nimic pentru mine, cu exceptia faptului ca gasesc acest lucru ca fiind ceva frumos. Adesea le raspund. De cele mai multe ori vin din partea unor fete chiar tinere, care imi spun ca eu sunt idolul lor. Este frumos sa fie asa. 

Timo (fan Roxette): Unele fete sunt chiar nebune dupa Per si spun asa: oh, Doamne, de ce s-a casatorit cu Åsa? Si plang. Uneori primesc scrisori groaznice in care imi spun ca se vor sinucide si asa mai departe...

Per: Bine, uneori incerc sa vad daca continutul scrisorilor este adevarat sau scrisoarea reprezinta doar un “joc” pentru a intra in contact cu mine. Nu stiu, nu fac nimic special in aceste cazuri.

Marie: Cel mai frumos lucru in cazul scrisorilor este atunci cand fanii ne spun cat de mult inseamna muzica noastra pentru ei. Am primit o scrisoare de la o fata care spunea ca a invatat sa cante toate melodiile noastre la saxofon. A inceput sa cante la saxofon, apoi a invatat fiecare melodie de-a noastra. Era foarte fericita pentru ca a invatat sa cante la saxofon folosind materialul nostru. Este minunat ca discurile noastre au ajutat-o intr-un anumit fel. Sunt fantastici. Avem asa de multi fani peste tot in lume. Este incredibil. 

Rep: Dar au venit sa te caute pe undeva?

Marie: Bine, unii dintre ei stateau si asteptau la poarta, dar este ok, nu sunt prea multi. 

Timo (fan Roxette): Cel mai important lucru din colectia mea sunt acesti jeansi pe care i-am primit de la Per personal. Nu ii port, i-am pus pe perete. Si aici inauntru... nu cred ca se vede prea bine. Nu cred, nu. Poti sa vezi poate “Per Gessle”.

Rep: Tu i-ai intalnit?

Timo (fan Roxette): Da, i-am intalnit. Am avut “Meet&Greet” la un concert din cadrul turneului. A fost chiar super. 

Rep: Tu ce i-ai intrebat?

Timo (fan Roxette): Nu i-am intrebat nimic, sa fiu sincer; doar stateam acolo si ma gandeam: “Oh, Doamne, cum e posibil sa-i intalnesti?” Eram asa de emotionat... Doar stateam si ma uitam la ei, sa fiu sincer.

Rep: De unde luati toate aceste informatii?

Jens (fan Roxette): Primim mult din partea corespondentilor nostri; avem corespondenti in toata lumea. Avem o parte in Suedia, Franta, Marea Britanie, America de Sud, Statele Unite.

Marie: Ar fi mai greu daca ai avea o casa de vacanta, iar fanii ar veni acolo si s-ar uita inauntru pe geam. In acest moment simti ca vrei sa spui: “Oh, plecati!” Acest fapt chiar te deranjeaza.

Jens (fan Roxette): Nu cred ca un fan poate gasi casa doar cu ajutorul unei fotografii, pentru ca nu scrie nimic de genul... stii, este acolo, pe strada asta. Casa este vazuta din afara. Chiar daca primim poze de la fani care s-au uitat in casa, nu le vom publica, dar poza cu fatada cred ca este ok. 

Per: Au fost oameni care au venit si m-au trezit in timp ce dormeam intr-un hamac in gradina, Halmstad. Le-am simtit mana pe umarul meu, apoi au spus: “Imi poti da un autograf?” Se intampla. (rade)

Rep: Ce faci atunci?

Per: Le dau un autograf. Ce sa fac? Si mai sunt si alte situatii.

Fan (Tina Bühler): As vrea sa fiu in locul Mariei pentru ca ea este mereu cu Per. Si pentru ca este asa de cunoscuta peste tot. (It Must Have Been Love) Deci cel mai mare vis al meu este sa merg la Halmstad pentru a-i intalni. Cand eram intr-un magazin de haine, am vazut bluza asta si i-am spus mamei: “Asta este ca bluza Mariei.” Apoi mi-a zis ca o putem lasa la croitoreasa pentru a o pregati pentru mine si o voi primi drept cadou de ziua mea. Apoi am gasit o peruca – chiar daca parul era lung, l-am taiat. Ce sa spun...Halmstad, in germana inseamna “Strohstadt” (=Orasul Paielor). Am 1009 de lucruri in colectia mea. Aproximativ 100 de postere, 20 de discuri, 160 de articole si o multime de alte poze mai mici. Le-am numarat recent.

Per: am citit un interviu cu John Lennon care a spus ca daca nu ar fi devenit milionar de pe urma muzicii lui, ar fi jefuit o banca.

Rep: Pentru bani.

Per: Da, pentru ca vroia bani. Bine, nimeni nu s-ar gandi asa de departe, dar este clar ca banii conteaza pentru el. 

Marie: Este confortabil; este minunat sa iti poti permite sa cumperi hainele pe care le vrei. Daca vreau o haina, o cumpar, nu ma gandesc prea mult la pret. Dar pe de alta parte, nu sunt foarte fericita de pe urma banilor. Este vorba doar de o viata mai confortabila. Dar nu iti poti salva viata. Daca cineva din familia mea se imbolnaveste, toti acesti bani nu ajuta deloc. 

Per: Faptul ca esti in fruntea clasamentelor si ca vinzi o multime de discuri este de asemenea ceva placut. Dar in ciuda a tot ceea ce am facut, pe undeva este destul de gol. 

 Marie: Chiar imi place sa vorbesc despre haine. Mereu am ceva de spus, imi place la nebunie sa cumpar haine.

Rep: Atunci cumperi multe. Stii, e bine sa tii controlul banilor.

Marie: Din pacate, eu nu tin acest control.

Per: Eu, in comparatie cu Marie, sunt foarte economic. Dar si eu am lucrurile mele de care sunt interesat, de exemplu ziarul “Dagens Industri” (=Industria de astazi). Incerc sa citesc doar ultima pagina sa vad ce masini se mai vand. (rade)

Rep: Marie a inceput sa colectioneze niste obiecte de arta, din cate stiu.

Marie: Da, am inceput sa colectionez cateva. Este frumos sa le cauti. Dar nu cred ca trebuie sa fie ceva special, un tablou mare care sa aiba nu stiu ce valoare in lume. Eu nu gandesc asa. Arta pentru mine poate fi un mic obiect pe care il gasesti intr-un magazin normal, de exemplu un mic tablou cu o insecta in mijloc sau ceva dragut. Poate fi o familie de muste. (rade) Asa este, mie daca imi place un tablou si simt ceva pentru el, nu conteaza daca costa 100 de mii de coroane sau 50 de coroane. 

Per: Mie imi place vinul, am cateva feluri de vin, dar nu pot spune ca am o colectie. Nu sunt vreun colectionar. Dar daca cineva ar veni cu niste tipuri de vin din 1966, atunci ma mai gandesc daca le cumpar sau nu. 

Per: Ma bucur sa vad! (in pivnita, tinand o sticla de vin) Are o culoare aurie. Asta e un vin dulce, un vin pentru desert, din anul 1959.

Rep: Cat costa?

Vanzatoarea: 12.000 de coroane.

Per: Il las, poate ca altcineva vrea sa plateasca pentru el. E frumos sa te plimbi prin pivnita si sa vorbesti cu toate aceste sticle cu diferite feluri de vin. Este putin romantic; ar trebui sa stii cum sa vorbesti cu sticlele, sa le rasucesti.

Rep: Da?

Per: Da, am intrebat daca ele simt frigul si umiditatea de aici, la fel ca intr-un frigider, si toate au raspuns “da”.

Rep: Ele se simt bine aici, in pivnita.

Per: Da, se simt bine. Exista multa dragoste.

Per (despre “Sleeping in My Car”): Da, povestea este o imbinare a doua lucruri: pe de o parte, barbatii peste 40 de ani carora le fug ochii dupa fete tinere, iar pe de alta parte dorinta lor de a avea o relatie cu ele. 

Rep: Tu visezi sa faci sex cu ele pe bancheta din masina?

Per: Nu, nici asa. Ar fi frumos, dar nu m-am gandit exact la asta. Am vrut doar sa am un text cu ceva miscari in el. Un text care sa se potriveasca atmosferei de noapte, cand fata se intoarce la prietenul ei. A fost o idee vizuala super. 

Jens (fan Roxette): As vrea sa-l intreb pe Per de ce nu scrie texte si despre problemele mai serioase din lume.

Per: Nu am avut ca scop sa nu scriu despre asta. Uneori simt ca cei care scriu despre aceste probleme sunt prea multi, si majoritatea o fac intr-un fel prea prost. Daca scrii despre lucruri din societate, ar trebui sa o faci foarte bine. Nu simt ca eu as putea face asta, nu cred ca am talent pentru asta. 

Rep: Sunt oameni care intreaba daca voi vreti sa fiti mai implicati in acest tip de texte sociale. 

Marie: Da, mi-ar placea sa fiu mai implicata in asta; este greu, nu stiu daca merge. Sper ca voi face asta pe viitor. 

Per: Imi place sa scriu despre lucruri mici, lucruri particulare, lucruri despre care si eu si Marie credem ca sunt importante. Noi iesim in lume destul de rar, pot spune. Ultima data cand am iesit, am fost la o expozitie a discurilor noastre, la Amnesty International.

Marie: Razboiul din Iugoslavia te face sa te simti asa de prost cand te gandesti la el. Este foarte greu sa scrii despre asta, este imposibil. Ce sa fac?

Per: Cand niste vedete fac un anumit gen de publicitate unui lucru, atunci toata presa scrie despre asta, iar acel lucru pe care o vedeta il promoveaza este cunoscut in toata tara. Sau in toata lumea, in cazul nostru. 

Regizorul (catre Marie): Deci acum repetam, inainte de pranz, apoi dupa pranz incepem sa inregistram.   

Marie: Da, ok.

Marie: Exista ceva pe lumea asta care imi place cel mai mult: sa inregistrez un videoclip. Este foarte frumos.

Rep: De ce crezi asta?

Marie: Pentru ca este foarte interesant cum joci atunci cand inregistrezi.

Per: Inregistrarea unui videoclip este acea parte din munca mea asupra careia am cel mai putin control, iar asta ma supara rau, de fapt. 

Chelner: Cafea?

Per: Da, te rog, multumesc. Dar asta este. Depinzi total de un regizor si de un fotograf.

In acest moment Marie urca scarile in clipul “Crash!Boom!Bang!”.  

Regizorul: Foarte bine, foarte profesional.

Rep: In ce sens?

Regizorul (Michael Geoghegan): Cand camera este pornita, Marie revine la viata. Chiar daca ii este frig sau daca este deprimata sau daca se afla intr-un loc oribil ca acesta - in momentul in care camera este pornita, ea este o profesionista, foarte frumos. 

Marie: Acest lucru este super, cred eu. As mai incerca.

Rep: Poti face propriul tau film.

Marie: Nu stiu daca pot face asta. Mi-ar placea, dar nu poti doar sa mergi afara si sa inregistrezi. Multi oameni au facut asta, dar e greu sa faci ceva care sa iasa bine.

Rep: Per este si el un bun actor?

Regizorul (rade): __________ (Regizorul rade doar, nu raspunde nimic.)

Rep: Adesea rolul tau este doar sa stai si sa canti la chitara. Crezi ca este plictisitor? Ai vrea sa faci mai mult?

Per: Depinde, bine, eu nu sunt actor, nu am niciun fel de ambitie teatrala. Nu am aceeasi atractie fata de teatru cum are Marie. Dar desigur ca este super sa poti face si altceva. Incercam sa diversificam lucrurile, chiar daca nu tot timpul suntem pregatiti sa facem asta. Vedem ce se intampla. ca sa faci un videoclip inseamna sa stai si sa astepti mult, echipa este destul de mica. Fiecare detaliu trebuie discutat, astepti pur si simplu pentru tot.

Per (dand ceva de mancare unui caine): Probabil ca vrea niste pateu de ficat de gasca.

Cineva din echipa (catre caine): Niste gem, cred. Nu calca pe rochie! Vino, stai aici!


Marie: Suntem aici de la 8.00 dimineata. Acum este 11.45, deci toata dimineata am petrecut-o doar la machiaj, ceea ce este important pentru cineva de varsta mea. (rade)

Rep: Crezi?

Marie: Nu! (rade) Dar in acest videoclip trebuie sa fiu foarte finuta si foarte naturala. De exemplu ar trebui sa se ocupe de nasul meu pentru ca am niste semne de cand m-am lovit cand eram mica. Apoi si ochii... pentru a arata bine in videoclip. Sunt multe chestii marunte de care uneori e bine sa te ocupi. 

Rep: Va temeti ca imbatraniti?

Per: (gandindu-se) Bine, depinde de cum te simti... Timpul trece. Nu mi-e foarte frica de asta. Ma simt doar...bine... acum am 35 de ani, apoi voi avea 37, apoi 39, apoi 42 si tot asa. Nu imi este foarte frica, mai ales cand sunt concentrat asa de mult pe ceea ce fac. Sunt ocupat mai mult cu alte lucruri decat cu faptul ca imbatranesc. Iti poti petrece timpul cu parintii, cu familia, cu prietenii.

Marie: Este greu pentru ca oamenii ne asociaza cu tinerii si cu muzica rock. Uneori ma uit la Phil Collins...

Rep: Fara nume, am spus!

Marie: Da, dar este ok. Si Tina Turner! (rade)

Rep: Oh, ok.

Marie: Da, dar atata timp cat poti canta... este stanjenitor cand iti pierzi vocea, daca incerci sa canti o melodie, iar jumatate se aude ciudat, atunci este mai bine sa incetezi, cred eu. Dar atata timp cat poti canta si poti compune, nu conteaza daca ai multe riduri. Acest lucru poate fi foarte frumos uneori; arata ca ti-ai trait viata. Poate arata foarte sexy, de fapt.

Per: Cred ca ar fi minunat sa ai 58 de ani si sa canti pe scena “Joyride” sau altceva. Este super. Nu cred ca conteaza asa de mult.

Marie (la machiaj): I-ai spus lui Helen ca nu e bine daca eu am parul “tepos”.

Barbatul: Nu, cred ca e frumos.

Marie: Sa-l aranjez asa?

Barbatul: Nu, nu, cred ca e bine. Cu cat il ciufulesti mai mult, cu atat este mai bine.

Marie: Da? Ok.

Barbatul: Arati de parca nu ai fi dormit toata noaptea. (rad)

Rep: Este greu sa-ti aranjezi parul?

Marie: Dar este asa de scurt...

Rep: Stai mult in fata oglinzii sa-l aranjezi?

Marie: Nu. (rade)

Per: M-as bucura mai mult daca as mai slabi. Probabil 5-6-7-8 kg. Acasa am o banda de alergat. Si am si un cercel in ureche care ma ajuta sa-mi controlez conditia fizica... iar aici am vesti proaste. (rade)

Rep: Puteti trai exact asa cum vreti?

Per: Bine, eu muncesc in continuu si se pare ca nu pot spune ca vreau o zi libera pentru a face altceva, sa fiu departe de muzica, de Roxette. Deci nu ma pot indeparta de asta.

Rep: Dar nu simti nevoia doar sa stai pe plaja si sa te distrezi?

Per: Vreau sa merg pe o insula sau la casa mea de vacanta si sa stau fara sa fac nimic, doar sa ma joc ceva. Dar ma plictisesc repede de asta. Pot vedea ce se intampla in Argentina, de exemplu, cu ultimul nostru single. (rade)

Rep: Este ceva ce va doriti, dar nu va permiteti?

Marie: Oh! (gandindu-se) Da, exista, de fapt. Vreau ca mama sa se insanatoseasca. Am spus asta de multe ori, dar nu isi poate reveni in totalitate. 

Rep: Este in spital.

Marie: Da, este in spital. Dar trebuie sa te obisnuiesti si cu asta. Mereu ma gandesc ca ar fi fost foarte frumos daca ar fi putut fi alaturi de noi. Pana acum s-a descurcat foarte bine. Este o adevarata “doamna de piatra” pot spune. Asa este, uneori vrei cate ceva. Daca ar fi trait tata, ar fi vazut aceasta situatie si ar fi fost foarte greu pentru el. Ar fi fost frumos sa vin acasa si sa-i povestesc despre turneu, despre muzica noastra, despre ce se intampla cu muzica noastra. Ar fi fost super daca s-ar fi putut bucura de toate astea, daca ar fi vrut ca eu sa-i povestesc despre toate aceste lucruri.